• Ne gasiti si pe retelele sociale
VOT

Votul obligatoriu ne mai salvează!

Ne plângem că suntem conduși de corupți și iresponsabili, că suntem mințiți, manipulați, ignorați. Ne uităm cu jind la alte țări europene și amenințăm că emigrăm pentru că „ne-am săturat”. Cuvântul „schimbare” a fost pe buzele tuturor după tragedia de la Colectiv. Cine să facă schimbarea? Noi, românii, am demonstrat că suntem prea comozi. 40% a fost prezența la vot în decembrie 2016. Prin nepăsarea noastră nu  am făcut altceva decât să le oferim politicienilor, indiferent de culoarea și doctrină, șansa să facă tot ce le trece prin cap. În aceste zile, toată lumea vorbește de legitimitate. Stânga se laudă cu 3 milioane de voturi. Drepta îi contorizează inclusiv pe cei care nu au votat ca să-și mascheze eșecul și să justifice, în mod aberant, declanșarea alegerilor anticipate. Cu o prezență la vot de 70-80% povestea ar fi fost alta. Cum facem să ajungem aici? PRIN VOT OBLIGATORIU! Oricât de radical ar suna, pare singura soluţie. Cu o amendă, cu restricționarea facilităților fiscale poate învățăm să fim responsabili. Decât să ne încăierăm între noi, în timp ce politicienii ne râd în nas, nu mai bine îi penalizăm cu ștampila de vot? Ar fi o palmă grea și binemeritată pentru politicieni să vadă cum milioane de români au preferat să-și anuleze votul. Acesta ar fi cel mai eficient, democratic și curat protest. La secția de votare. Doar atunci putem să vorbim de legitimitate. VOTUL OBLIGATORIU este propunerea Partidului Ecologist Român, iar argumentul privind „neconstituționalitatea” mi se pare o scuză lamentabilă a marilor partide. În felul acesta cetățenii își câștigă dreptul de cere demisia politicienilor în stradă. Aștept să văd ce formațiuni politice mai au curajul să susțină această măsură.

Dănuț Pop

Președinte Partidul Ecologist Român

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>