• Ne gasiti si pe retelele sociale
image-2010-03-17-7041683-70-cristian-anghe___l

Cristian Anghel, candidatul PER la CL Baia Mare și CJ Maramureș

Fostul primar al municipiului Baia Mare, timp de 18 ani, Cristian Anghel, s-a înscris în Partidul Ecologist Român (PER) şi a devenit vicepreşedintele formaţiunii, fiind prezentat, sâmbătă, ca şi candidat pentru CL Baia Mare, CJ şi, posibil, pe listele parlamentare din toamnă.

“Încercăm să facem o construcţie durabilă a PER la nivel politic şi nu numai. În Maramureş, încercăm să revitalizăm activitatea la nivelul filialei teritoriale, şi cred că vom avea colegi care să fie competenţi şi să ştie ce au de făcut. Opţiunea mea pentru acest partid n-a fost o opţiune simplă, am încercat să analizez mai multe variante şi, practic, am fost cumva nevoit să iau o asemenea decizie, aşteptând destul de mult semnale din partea zonei în care am activat 24 de ani, adică zona liberală” a precizat, sâmbătă, Cristian Anghel, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PER Maramureş.

12794740_1099555426734637_5931390383998645304_o