• Ne gasiti si pe retelele sociale
sigla per-1

Klaus Iohannis vrea proteste dar le vorbește românilor după 3 zile

Mesajul Președintelui din această seară a fost mai degrabă, unul de dezbinare decât de unitate. A vorbit mai mult de continuarea protestelor cu o finalitate ce-l avantajează decât despre importanța și puterea votului într-o democrație. Este regretabil că Președintele României nu a subliniat clar și tare faptul că o schimbare cu adevărat democratică se face doar prin vot. Mesajul său este cu siguranță un semnal de importanță capitală, ce nu poate fi trecut cu vederea și care alimentează varianta vehiculată în media potrivit căreia la semnalul domniei sale opoziția parlamentară s-a implicat în organizarea protestului făcut sub eticheta diasporei, care a fost, în final, foarte slab reprezentată. Rețeta din 2016 prin care a apărut guvernul rezervă de tehnocrați, avându-l pe bruxelezul Cioloș în frunte, a servit drept inspirație ipotetică în încercarea disperată de a forța instaurarea unui alt guvern și de această dată. Teoria este cu atât mai plauzibilă în măsură în care, în seară de vineri, lideri ai unor partide din opoziție nu s-au prezentat in Piața Victoriei, deși anunțaseră acest lucru. Oare de ce? Se știa că va ieși urât. Se doreau iar victime pentru o schimbare politică forțată?

Într-o democrație sănătoasă, protestul cetățenilor indică derapajele clasei politice, iar demnitarii nu ar trebui să rămână imuni la semnalele lor. Prin urmare, cred cu tărie că actuala guvernare PSD-Alde ar trebui să demisioneze. În egală măsură, cred că votul majorității ar trebui respectat iar alianța de guvernare are obligația de a-și onora promisiunile din campanie și de a propune oameni capabili în noile ministere. Dacă au. Dacă nu au, atunci sper că românii ii vor sancționa la vot. Între timp, cei din urmă au libertatea de a participa la mitinguri notificate și de a protesta pașnic, fără instigare la ura și violență, elemente nespecifice democrației.

Leave a comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>