De 26 de ani România tot pune carul înaintea boilor, deși nici măcar nu are ce căra cu el…
Degeaba investim în Educație, dacă trimitem tinerii să lucreze afară din țară! Degeaba investim în Sănătate, dacă ne otrăvim aerul și apa!
Degeaba dăm subvenții în agricultură, dacă noi importăm carnea și roșiile! Degeaba investim în StartUp-uri, dacă favorizăm marile corporații internaționale!
Degeaba vrem turism, dacă noi lăsăm tradițiile să moară!
Degeaba vrem să fim competitivi, dacă vrem să ne pricepem la toate!
Degeaba vrem să fim tigrul Europei, dacă nu avem nicio strategie pe termen lung!
Degeaba avem conducători, dacă gândesc de pe o zi pe alta!
Pentru a rupe acest cerc vicios, Partidul Ecologist Român face un pas în față și propune națiunii proiectul de țară ”ROMÂNIA – GRÂNARUL EUROPEI”.
Scopul acestuia este să ofere o perspectivă, o direcție națiunii. Să fie un fir roșu pentru guvernările care se schimba după cum bate vântul electoratului. Un Proiect de țară nu este o promisiune de campanie, ci o aspirație a națiunii. Este ceea ce își propune țara să devină. Este o poveste frumoasă, un vis care te face să te ridici și să îl urmezi până ajungi la el. Din poziția de start ți se pare o Fata Morgana, dar, făcând pași concreți spre el, îl vei transforma în realitate. Un Proiect de țara te motivează, îți dă o direcție, îți dă speranță. În timp ce un Program de guvernare stabilește detaliile călătoriei, Proiectul de țară este destinația la care trebuie guvernele să ducă poporul.
”ROMÂNIA – GRÂNARUL EUROPEI” are trei direcții clare de acțiune:
1. Relansarea economică prin investiții în infrastructură
2. Concentrarea pe domenii economice favorabile
3. Oprirea deșertificării și anularea poluării
Pentru a ieși din rândul țărilor sărace, pentru a aduce nivelul de trai al românilor la cel din Uniunea Europeană, singura strategie serioasă pentru România este relansarea economică prin investiții. De la guvernele Boc încoace ne tot chinuim să strângem cureaua, facem creșteri economice spectaculoase prin austeritate, dar asta nu se simte deloc în buzunarul românului, că e pensionar, muncitor, profesor sau patron. Poate în cel al marilor corporații și al politicienilor corupți. Dacă vrem salarii europene în România, trebuie să introducem bani pe piața economică, nu să îi ținem ascunși la Banca Națională. Și, pentru aceasta, Statul Român trebuie să dezvolte o serie de proiecte care să dezvolte zone strategice și să dea de lucru mediului privat în realizarea acestora.
Mai departe, dacă vrem să gândim strategic, trebuie să facem o concentrare a acestor investiții în zone care ne aduc avantaj maxim pe piața europeană. Cu un mediu de afaceri extrem de subțire și fragil, pe care băncile evită să îl crediteze, România nu poate aștepta o competiție corectă cu marile corporații industriale multinaționale. De aceea, trebuie să folosim ”terenul” în favoarea noastră, ca pe vremurile de invazie. Câmpiile fertile, munții împăduriți, apele curate, acestea sunt avantaje naturale pe care le avem din belșug și necesită investiții mici, dar produc beneficii multiplicate. Stimulând agricultura, turismul, industriile alimentară și ușoară, ducem competiția pe un teren favorabil și egalizăm șansele cu care luptăm în ringul comercial european.
În proces, combatem poluarea și evităm deșertificarea. O fi România azi a cincea țară europeană la culturile și recolta de grâu, dar, în viitor, lucrurile se vor înrăutăți. Încălzirea globală accelerată transformă climatul țării noastre într-unul ”accentuat continental”, ceea ce înseamnă pericol major de deșertificare. Vedem cu ochiul liber că ploile din Oceanul Atlantic nu prea mai trec de Munții Carpați, ceea ce condamnă Câmpia României la deshidratare totală sub soarele verii și vânturile uscate.. Dacă nu vom lua măsuri urgente, în 20 de ani, Bucureștiul se va afla în mijlocul Deșertului Bărăgan. Și, nici Oltenia, nici Moldova nu se vor simți prea bine.
În concepția noastră, Statul trebuie să se implice și să asigure condiții favorabile pentru mediul de afaceri, atât acolo unde situații de criză o impun, cât și acolo unde se pot maximiza rezultatele pe termen lung, atât din punct de vedere social, cât și economic.
Relieful ne este cea mai mare comoară și cea mai ieftină cale spre prosperitate. Cum nu prea avem bani, trebuie să ne concentrăm pe zone în care investim puțin, dar scoatem mult. Agricultura a fost și este asul nostru din mânecă. Pe care, însă, îl lăsăm, de 26 de ani, la voia întâmplării și mai și riscăm să îl pierdem în curând, datorită deșertificării ce se insinuează pe sub nasul nostru plin de gaze de eșapament.
Concret, acest Proiect de țară presupune realizarea unei rețele naționale de canale și lacuri, care să asigure apa necesară pentru populație și agricultură în exteriorul lanțului carpatic. Aceasta va fi acompaniată de o rețea de perdele forestiere care să stabilizeze solul, să tempereze vânturile, să atenueze evaporarea și să proceseze bioxidul de carbon.
Vorbim despre o primă rețea de canale de irigații în Câmpia Română și Câmpia de Vest, care să asigure menținerea umidității și să transporte apa necesară irigațiilor pentru plantațiile agricole. Aceste canale vor fi alimentate dintr-o rețea de lacuri de depozitare construite în zonele de câmpie, pe o linie imaginară Craiova-București-Slobozia-Brăila. Alimentarea acestor lacuri de câmpie se va face din Dunăre și acumulările din munți, dar se va favoriza consumarea apei din Dunăre, ce va fi ”urcată” prin Canalul Dunăre-București. Se impune, apoi, o rețea de lacuri intermediare, în zona de dealuri, pentru ca stocul de apă să ne asigure necesarul urban și agricol în perioade severe de secetă. Iar în final, piesele de forță ale angrenajului vor fi lacurile de acumulare din munți, care vor stoca apa provenită din ploile oceanice care mai ajung până la noi, pentru a o putea distribui în restul țării.
Aceasta va fi ”datoria” Statului, să asigure condițiile pentru ca mediul privat să poată maximiza rezultatele din agricultură și industriile conexe. Serviciile de irigații vor fi asigurate de firme private, Statul fiind doar furnizor de apă, la costuri rentabile pentru ambele părți. Mai departe, piața se va regla de la sine.
Pe partea forestieră, râurile, canalele de irigații, lacurile vor fi jalonate cu fâșii forestiere. Orașele vor trebui ”înconjurate” cu păduri pe măsura poluării pe care o produc. În maxim 5 ani, România va trebui să își crească suprafața împădurită de la 29% la 40%. Și va trebui să facă acest lucru în special în zona de câmpie, unde abia 5% din suprafețe mai sunt cu păduri, ceea ce crește enorm viteza de deșertificare. În secolul trecut, comuniștii au despădurit câmpiile masiv, dar le-au înlocuit cu sistemul de irigații. Și pe atunci nici nu se confruntau cu valul de încălzire globală din zilele noastre. Acum, nu mai avem ploi, nu mai avem zăpezi, soarele arde, ca în cuptor, dar noi nu mai avem nici păduri, nici irigații.
Conform datelor oficiale, suprafața agricolă a României este de aproximativ 14,6 milioane de hectare, dintre care 9,4 milioane hectare sunt teren arabil. Înainte de 1989, suprafața rețelelor de irigații era de 3,2 milioane ha, în prezent, Ministerul agriculturii declară că avem ”amenajări de irigații” pe 2.997.000 ha.
Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare deține deja un sistem de baraje și canale care au fost construite încă din perioada interbelică. Din informațiile făcute publice, în prezent agenția oferă servicii de irigații doar pe 3-400.000 ha și declară că are o capacitate de deservire a 700.000 ha.
Agenția Domeniilor Statului are azi în administrare 320.000 ha de teren, majoritatea fiind in Bărăgan. Cel mai mare ”domeniu” este Insula Mare a Brăilei, care are 68.000 ha.
Canalul Dunăre-București este deja inclus în strategia europeană de investiții și va beneficia de o finanțare de 800 milioane euro de la UE.
Sunt câteva date de pornire, de aici Statul Român trebuie să construiască o strategie de acțiune cu specialiști pe diversele domenii vizate. Bani se găsesc mereu, atunci când îți dorești să realizezi ceva. Se pot face împrumuturi, pentru că această investiție este generatoare de profit pe termen lung, pentru toată lumea. Se pot accesa fonduri europene. Dar, mai ales, sunt bani destui dacă cei implicați în administrație se opresc din furat. Se știe prea bine că în proiectele de infrastructură se investesc în realitate doar o treime din bani, celelalte două treimi ducându-se pe ”circuitul șpăgii în natură”, de la constructor până la ministru. Oprim această ”sângerare” și vom avea revelația că putem face de două ori mai multe lucruri decât până acum.
Un sistem de irigații bine pus la punct va duce la o agricultură eficientă. Acesta va aduce după sine locuri de muncă și hrană mai ieftină și sănătoasă. În jurul acestei prosperități agricole vor ”crește” și industriile conexe: zootehnia, pescuitul, serviciile de irigații, îngrășămintele, panificația. Dar va beneficia și sectorul energetic, care va produce curent electric mai ieftin, prin hidrocentralele de pe lacurile de acumulare și prin panourile solare ce ar putea fi montate deasupra canalelor de irigații. O dezvoltare în lanț a tuturor acestor sectoare va duce la importuri diminuate, exporturi crescute și, în consecință, la încasări mai mari la buget. Astfel, investiția Statului se va recupera și va aduce profit.
Extinderea suprafeței împădurite, în special în zona de câmpie, va duce la eliminarea pe timpul nopții a poluării de peste zi din marile orașe și le va sigura românilor aer oxigenat dis-de-dimineață. Perdelele forestiere vor stabiliza praful și îl vor ține departe de orașe. Aer curat, praf puțin, înseamnă cheltuieli mai puține cu sănătatea, oameni liniștiți și mai eficienți. Iar după ce își vor fi făcut treaba la ”uzina de epurare”, stejarii bătrâni vor aduce profituri și locuri de muncă în industria mobilei.
Românii vor deveni recunoscuți în Europa: ”Poporul acela sănătos și harnic, care muncea cândva la noi, dar acum ne hrănește și ne mobilează casele. O țară frumoasă, sănătoasă și prosperă!”
PER aduce in discutie si posibilele efecte economice: pretul la consumator, locuri de munca, gestionarea pe viitor a segmentelor ce urmeaza a fi inlocuite, asta tot in raport cu numarul mare de populatie, aflat in crestere.
Sa fie realmente o solutie pentru omenire sau este doar un soi de “delicatesa” promovata ca trend culinar?
