Partidul Ecologist Român

„O clipă nu a fost atentă natura și a zămislit omul; o clipă să nu fie atent omul, și natura iși repară greșeala”

voltaire

FĂRĂ CIANURĂ ÎN NATURĂ! FĂRĂ FRACTURARE HIDRAULICĂ!

dezbatere barlad3dezbaterebarlabarlad4

 

Am avut deosebita plăcere să fim alături de Paul Iurea (Vama Verde), prof. dr. Mircea Vintilescu (specialist în protecția mediului înconjurător – Asociației Profesioniștilor în Protecția Mediului Înconjurător), dr. Mircea Țicleanu (fost director științific al Institutului Geologic al României) și Doru Apostol (specialist în fracturare hidraulică și probleme de mediu) la o nouă dezbatere, organizată la Bârlad de Vama Verde în parteneriat cu Partidul Ecologist Român, pe tema impactului devastator pe care îl au fracturarea hidraulică și cianura asupra mediului înconjurător. 

I-am ascultat cu interes, ca de fiecare dată, pe acești specialiști care, de atâta amar de vreme, prin intervențiile lor încearcă să-i trezească la realitate pe cei care nu înțeleg că într-o secundă se poate distruge definitiv echilibrul naturii.

„Nechibzuința manifestată de autorități în exploatarea bogățiilor solului, într-un sistem total neprietenos cu mediul geologic, prefigurează niște imagini total apocaliptice asupra populației din zona sondei de extracție a viitoarelor gaze de șist prin această tehnologie barbară și criminală a fracturării hidraulice de mare volum. În aceste condiții populația din zonele direct învecinate cu viitoarele sonde trebuie să se întrebe foarte serios dacă actualii demnitari și autorități centrale sau administrative care sunt plătite din taxele și impozitele fiecărui cetățean, chiar le apără interesele lor sau le pregătesc într-o formă conspirativă un sfârșit tragic și o pustiire iminentă a zonei lor de existentă?”, a susținut profesorul Mircea Vintilescu.

În loc de concluzii, reprezentanții societății civile, împreună cu președintele Partidului Ecologist Român Dănuț Pop și prim-vicepreședintele Cristinel Deaconescu, au cerut din nou INTERZICEREA PRIN LEGE A TEHNOLOGIILOR DE MINERIT PE BAZĂ DE CIANURI ȘI A TEHNOLOGIEI CRIMINALE NUMITĂ ”FRACTURARE HIDRAULICĂ DE MARE VOLUM” (GAZE DE ȘIST)