Partidul Ecologist Român

„O clipă nu a fost atentă natura și a zămislit omul; o clipă să nu fie atent omul, și natura iși repară greșeala”

voltaire

Interesul Național

Cum Tăriceanu a prins curaj în ultima vreme, zic să îi amintim câteva din faptele sale „patriotice”.

Gurmand politic cum îl știm, de ceva timp Tariceanu susține că deciziile sale politice au la bază interesul național. Cu alte cuvinte, pentru a valorifica nișa neocupată a „interesului național”, la nivel de discurs (desigur), Don Juanul politicii dâmbovițene se erijează într-un fel de Oprea, dar mai mic. Micuț. Motivat de noile procente din sondaje, probabil, a hotărât să deschidă și el gura după o perioada semnificativă de trândăvie și neasumare politică a gafelor colegilor săi pesediști și a incompetentei dovedite a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Deci, în opinia liderului ALDE, România ar trebui să ia ca exemplu alte ţări care se luptă pentru interesul lor naţional, inclusiv în interiorul Uniunii Europene. Ca de exemplu, zicem noi, Norvegia, Danemarca ori Marea Britanie, state de care a ținut și el cont când a concesionat resursele naturale de la Marea Neagră. S-a orientat in funcție de cotele de redevența practicate acolo, respectiv 78%, 64% ori între 60-80% și probabil, doar așa a reușit sa stabilească pentru România, în numele INTERESULUI NAȚIONAL cota de doar 19-20%, in condițiile in care 16% reprezintă doar impozitul pe profit. DECI, 3,5 reprezintă interesul național realizat de Tariceanu pentru România. Atât! Se simte interesul național încă de la intrarea in vamă. Nu simțiți apăsarea? Rușine!!!!

Continuăm cu aceste acțiuni patriotice ale liderului Alde in contextul CSAT și-i amintim despre protocolul SRI-DNA. Aici tot interesul național a primat?

Doar după ce ne lămurește public pe cel puțin aceste două subiecte, abia atunci să mai aibă tupeul să mai deschidă gura în fața romanilor. Iar în calitate de trădător de țară, nu are dreptul nici măcar să pronunțe „interes național”. Rușine!

#NuUitam

************DECLARATIE**************
„Dacă o să priviţi în străinătate, o să vedeţi că şi celelalte ţări (…) se ghidează întotdeauna după interesul naţional. Din păcate, România ultimilor 20 de ani a pus interesul naţional pe planul doi, trei sau chiar mai departe. Oamenii politici au uitat că trebuie să reprezinte interesul naţional, interesul cetăţenilor şi al ţării care i-a pus în funcţii de responsabilitate. (…) Nu trebuie să facem concesii, nu trebuie să fim naivi, să credem că trăim într-o lume în care toţi ne vor numai binele. Fiecare îşi vrea binele lui şi de aceea trebuie, chiar ca membri ai Uniunii Europene, să ştim să ne batem pentru interesul naţional, să ne promovăm interesul naţional, să ni-l apărăm”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.