Partidul Ecologist Român

„O clipă nu a fost atentă natura și a zămislit omul; o clipă să nu fie atent omul, și natura iși repară greșeala”

voltaire

Partidul Ecologist Român va merge singur în alegeri

 

Conducerea Partidului Ecologist Român a decis ca formațiunea politică să nu încheie alianțe politice înainte de alegerile parlamentare din decembrie.

„Partidul Ecologist Român a decis să meargă singur în alegeri. Ne-am propus o țintă de minimum 7%. Suntem convinși că putem obține acest scor, suntem pregătiți să îl obținem și credem că alegătorii ne vor susține. Vom veni în fața electoratului cu programul de guvernare și cu programul de țară pe care le-am pregătit deja. Soluțiile noastre sunt reale, aplicabile, benefice, nu doar povești așa cum a prezentat președintele Klaus Iohannis”, a declarat președintele PER, Dănuț Pop, în cadrul unei conferințe de presă.

În context, vicepreședintele PER, senatorul Cristian Bodea a precizat că ecologiștii sunt pregătiți chiar să preia guvernarea. Acesta a explicat că PER nu este un partid de marionete, ci un partid de români autentici care nu acceptă să stea în genunchi și cu mâna întinsă la alții.

„După cum știți, noi în această vară ne-am făcut temele. Toate celelalte partide abia acum anunță că se apucă de program de guvernare. De proiect de țară nu îndrăznesc, pentru că nu le dă voi președintele. Noi ne-am luat această libertate și am gândit un proiect de țară pe puterile României și cu resursele României. Avem program de guvernare și suntem pregătiți să preluăm guvernarea dacă este nevoie, dacă partidele care se consideră mari sau dacă acești tehnocrați incapabili și buni doar de făcut gargară nu sunt în stare sau nu vor putea să guverneze cum visează dictatorul Iohannis. Noi credem că vom reuși. Partidul Ecologist Român candidează singur și avem încredere în reușita noastră. Partidul Ecologist a decis să ofere mai mult românilor decât salvarea pădurilor. Dorim să salvăm și pădurile, dorim o țară mai curată, dorim o țară mai puțin poluată sau, dacă se poate, fără poluare, cu mai multe păduri. Vom depune și proiecte de lege în acest sens, dar avem soluții pentru toate problemele românilor. Înainte de toate, ceea ce ne face pe noi speciali, ceea ce ne recomandă pe noi cetățenilor este faptul că suntem în primul rând români adevărați! Spre deosebire de multe partid, care sunt conduse de marionete ale unor servicii, ale unor servicii și de afară, care au finanțări suspecte, noi suntem pe picioarele noastre și nu ne temem să fim așa. Nu stăm cu mâna întinsă la alții. De asemenea, credem că vom reuși pentru că avem convingerea că trebuie să ne dezvoltăm prin noi înșine. Nu să stăm în genunchi cu mâna întinsă pe la tot felul de porți înalte, înghițind găluști otrăvite și vânzând părți din țară pentru a obține niște bani cu care să facem niște drumulețe, de pe urma cărora să obținem niște voturi. România se poate dezvolta prin puterea ei, prin puterea românilor, prin munca românilor aici în țară. Nu trebuie să ne mai trimitem românii afară. Găsim și putem crea locuri de muncă aici. De asemenea, avem încredere că vom reuși pentru că noi vrem să protejăm România și românii au început să vadă asta. Vrem să o protejăm de hoți, de spioni, de dictatură, de sărăcie, de minciună. Nu m-am dezis niciodată de acest crez și am dovedit prin acțiunile mele. Vrem să protejăm afacerile românești, vrem să protejăm doctorii și profesorii români, vrem să protejăm copiii românilor, vrem să protejăm tradițiile românești și frumusețile acestei țări. Vrem o Românie puternică, o Românie a românilor! Acesta este crezul și programul pe care-l oferă Partidul Ecologist Român! În baza lui, avem convingerea că vom avea cel puțin 50 de ecologiști în noul Parlament”, a afirmat vicepreședintele PER, senatorul Cristian Bodea.