In februarie 2022, au zis ca au nevoie de 18 luni pentru a implementa Sistemul de Garantie si Returnare, iar astazi, dupa 5 luni de la declaratie, desi noi am cerut urgentarea implementarii pana in vara, ministrul Mediului Tanczos Barna ne spune ca se amana inca o data pentru 1 an si 6 luni, adica tot 18 luni. Toate acestea in timp ce termenele legale prevăzute de Legea 31/2019 nu au fost respectate, la care adaugam neaplicarea Directivei UE 2019/904 cu referire la produsele din plastic încă de anul trecut, atât în legislația națională cât și prin sancțiuni. Guvernul României a adoptat abia în data de 4 octombrie 2021, Hotărârea de Guvern care reglementează Sistemul Garanţie-Returnare pentru ambalaje primare nereutilizabile (SGR), prin care se plăteşte o garanţie de 50 de bani pentru orice ambalaj de băutură achiziţionată.
România are nevoie disperată să facă real această tranziție în bună colaborare și ajutorare cu operatorii economici. Insa pare ca ministrul Mediului Tanczos Barna le tine isonul celor care nu au niciun interes sa urgenteze implemetarea SGR si mai iese din cand in cand cu o declaratie in care deplange ca actionarii au propus un termen inacceptabil de implementare si mai cere o data o revizuire a planului de afaceri si respectiv a termenului.
În 18 luni ne vom confrunta cu încă o cantitate de plastic foarte mare, gestionarea deșeurilor nefăcându-se oricum conformă, colectare pe fracții și reciclare. Riscam sa ne pomenim cu infringement pe problema deseurilor, ca la taiere de paduri si poluarea aerului, avem. Trebuie să renunțăm la plastic în cel mai scurt timp! Sticla și produsele realizate din materiale regenerabile sunt o soluție potrivită în lume pentru protecția mediului și sănătatea oamenilor. Sunt soluții care responsabilizează, totodată! Cerem implementarea SGR în aceasta toamna!