Partidul Ecologist Român

„O clipă nu a fost atentă natura și a zămislit omul; o clipă să nu fie atent omul, și natura iși repară greșeala”

voltaire

PER oferă adversarilor cursuri gratuite de protejare a mediului

 

Solicităm fairplay în campanie! Temele tradiționale ale Partidului Ecologist Român – protejarea pădurilor, Roșia Montană, Pungești, interzicerea tehnologiilor de fracturare hidraulică de mare și mic volum, interzicerea prin lege a mineritului pe bază de cianuri – au devenit subiecte de campanie pentru partidele nou înființate -USR, PRU, PMP etc. Ne bucură faptul că probleme atât de importante au ajuns în sfârșit și pe agenda altor formațiuni politice, dar modul în care sunt abordate denotă disperare și o totală lipsă de cunoaștere. În cazul în care își doresc să aprofundeze, îi invităm pe reprezentanții acestor partide, la un training, la sediul PER. Specialiștii sunt alături de noi, la fel și activiștii de mediu, prin urmare, rezultatul va fi unul foarte bun.

Mirică Dimitrescu

Vicepreședinte PER