PER asteapta cu mare interes rezultatele stabilirii sursei poluării
O porțiune de plajă din Mangalia a fost poluată cu deșeuri petroliere, acestea fiind observate atât în apa mării, cât și pe nisip. Porțiunea respectivă de plajă a fost închisă, fiind strânse 12 tone de material poluant în amestec cu nisip, relatează Mediafax.
Potrivit administratorului plajei, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL), angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța au intervenit în cursul nopții de luni spre marți pentru depoluarea unei porțiuni de plajă din stațiunea Mangalia, unde a fost semnalată o poluare cu hidrocarburi. În urma intervenției angajaților Sistemului de Gospodărire a Apelor Constanța au fost strânse aproape 12 tone de material poluant în amestec cu nisip.
Din primele verificări a reieșit că este o poluare cu hidrocarburi a apei, care a fost adusă la mal de curenții marini, astfel că nisipul a fost poluat.
În acest sens, au fost luate probe de apă şi urmează să se stabilească natura poluării.(Sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-mediu-22673955-foto-poluare-re…)