Partidul Ecologist Român

„O clipă nu a fost atentă natura și a zămislit omul; o clipă să nu fie atent omul, și natura iși repară greșeala”

voltaire

Referendumuri pe orice, in afara de paduri

Vad ca se lanseaza frecvent ideea organizarii unor Referendumuri, pe diferite teme, insa propunerea ecologistilor este complet ignorata. Necesitatea unei schimbari legislative in legatura cu taierile padurilor din Romania este evidenta si indiscutabila. Nu pentru Klaus Iohannis si parlamentarii „nostri”. Pentru ca cei mai multi dintre acestia sunt ignoranti la situatiile din teren prezentate de romani, ONGeuri si PER, putem concluziona ca acestia incurajeaza activitatea mafiei verde din tara noastra.

PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN a solicitat imperativ Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, organizarea unui Referendum naţional privind interzicerea tăierilor de păduri pe o perioadă de 10 ani, cu excepţia lemnului de foc și a lucrărilor de întreţinere.

Potrivit Constituţiei, după consultarea Parlamentului, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, poate cere poporului roman să-și exprime, printr-un Referendum, voinţa cu privire la stoparea masacrării pădurilor autohtone – o problemă de interes naţional.

N-ar fi rau ca cei din strada sa aminteasca si despre defrisari ori problematica gestiunii deseurilor din Romania.

*******Doamnele Graţiela Leocadia Gavrilescu – viceprim-ministru, ministrul mediului și Doina Pană – ministrul apelor şi pădurilor, nu au întreprins nimic concret pentru stoparea defrişărilor ilegale și pentru protejarea mediului înconjurător, deşi PARTIDUL ECOLOGIST ROMÂN le-a oferit idei, soluţii şi proiecte de acte normative privind interzicerea exportului de buştean şi interzicerea tăierilor de arbori pe o perioadă de minimum 10 ani;

*******Doamnele Graţiela Leocadia Gavrilescu și Doina Pană au adus grave prejudicii în privinţa activităţilor de protecţie a mediului înconjurător din România (vezi problematica gestiunii deşeurilor, Ordonanţa privind eliminarea autorizaţiei privind tăierile de păduri, defrișările sau exploatarea în zonele declarate arii protejate, Ordonanţa privind uciderea “legală” a carnivorelor mari), deşi sute de asociaţii neguvernamentale, mass-media şi sute de mii de români au prezentat sute de mii de cazuri de tăieri ilegale de păduri, iar foști angajaţi din cele două ministere au dezvăluit interesele obscure şi comenzile politice din instituţiile centrale şi judetene privind tăierile de păduri în zonele protejate.

Danut POP
Presedinte PER