Iată că ceea ce se tot vehicula de ceva vreme în spațiul public în legătură cu intenția Guvernului tehnocrat de a-și plăti sulta este acum pe deplin confirmat. CN Aeroporturi a fost inclusă pe lista companiilor naționale a căror pachete de acțiuni va fi pusă în vânzare! Motivul invocat: rentabilizarea acestora!
O simplă analiză a proiecției și a ceea ce s-a realizat în ultimul an financiar – 2015 – ne arată că ceva a mers totuși prost cu strategia Guvernului. Cel mai important obiectiv asumat de fosta conducere și de fostul Consiliu de Administrație al CN Aeroporturi în cadrul criteriilor de performanță a fost, bineînțeles, profitul net. Deși nutreau speranța că ținta de profitabilitate nu va fi atinsă, respectiv 10 milioane de euro, oficialii din Ministerul Transporturilor au avut o surpriză de proporții la sfârșitul exercițiului financiar, CN Aeroporturi înregistrând un profit net de circa 48 de milioane de euro! Reacția furibundă a acestora a fost demiterea CA și a Directorului General! De ce? Pentru că, la acest nivel de profitabilitate, prețul de preluare de către partenerii francezi nu mai putea să fie pe măsura promisiunii!
Rămâne totuși întrebarea: de ce se listează la vânzare una din cele mai profitabile cinci companii din România?